noapte

e noapte şi e 13. a trecut ceva timp de gând nu mi’am expus părerile pe foaia electronică, hmm, deja e frig şi a venit timpul băuturilor calde şi a melancoliei, a dorului de vară şi soare. naivitatea mă doboară, mă dezamăgeşte şi mă îneacă în gândurile proprii, m’am schimbat…de acum în colo sunt 1/4 cafea, 1/4 tutun şi 2/4 el şi ea. jocul dintre culorile aprinse şi vesele s’a transformat într’un joc aspru dintre alb şi negru dintre el şi ea. un joc a indiferenţei şi a încăpăţinării a două focuri sătule de albastru, roşu, galben…de curcubeu. ei fug şi în acelaşi timp se apropie…plini de energie încearcă să câştige dar nu pot…

– o ţigară,2,3,4,5,6,7… eu şi vântul ne întrecem în idei, punem pariuri pe ăştia doi proşti care’şi complică viaţa, încercăm să ghicim cine’i mai prost şi mai impocrit când ei nu’şi dau seama că ei doar se atrag…

hm, interesant e să citeşti prostiile unui băiat de 20 de ani şi să’ţi dai seama că te’a minţit.

ora 2 mă trimite la culcare…

noapte bună.

El.

 

El,cine este el? nici el nu ştie cine este el. Însă,eu,ca o personalitate curioasă încerc să’i aflu identitatea,da,specific mie.

El este o persoană…hmmmm,bună,tolerantă şi crede că’i deşteaptă..cel puţin crede. Vorbăreţ,zâmbăreţ dar şi foarte timid şi pierdut în gândurile sale. E greu să’l duci la o stare normală,reală. El este persoana care a putut să facă o fiinţă mică,blândă să’şi piardă minţile doar cu ajutorul unui zâmbet sau privire,nu am reuşit să observ asta,a fost prea repede şi pe neaşteptate. O clipă doar i’a trebuit să’i farmece lumea interioară a micuţei. Într’un moment am crezut că asta vrea,să’i frângă inima şi s’o facă să sufere,să se răzbune pe ceea ce a simţit şi a visat. Dar nu,o face fără s’o vrea,am observat’o în ochii lui.

   E chinuit. E obosit. E un prădător al inimilor,o face inconştient dar cu atâta entuziasm şi ardoare. E zdrobit de atenţie,când lui îi trebuie doar un “te iubesc” pur,cu un adaos de glas mângâitor şi dulce,rostite de iubirea lui,pe care o aşteaptă veşnic. El doreşte fericirea unui cuplu alergând într’o câmpie la apus de soare,sau unui copil ce în sfârşit s’a ales cu cea mai gustoasă îngheţată din viaţa lui. E copil şi el, nu vrea să crească,dar poate…îl ţine frica de a distruge,din nou,ceva. E pierdut în eşecurile comise în copilărie…şi le repetă din nou,de parcă nu a mai făcuto.

El este un simplu om. Un om care vrea doar să iubească…nimic mai mult. El este un insensibil.

 

…

 

ce fac?

Ce trebuie să fac ? o întrebare pusă de mii şi sute de mii de ori…şi totuşi cu greu găsim răspuns,o întrebare retorică,după părerea mea.

Ca să ajung la răspunsul pe care ,eu cred că e corect, o să încerc să mă fac de cap pe această foaie improvizată şi o peniţă.

 

Capul plin cu probleme nesemnificative, care ne creează o realitate problematică ne face să ne complicăm şi să respingem orice plăcere,cât de măruntă nu ar fi ea. Stăm şi ne gândim necontenit la şcoală,bac,serviciu,note…şi multe alte chestii care ne umple mintea cu putregai şi ne face roboţi,ne desparte de la conceptul de personalitate. Apar principii care ajung mai presus decât ceea ce vrem noi cu adevărat să facem. De ce să o facem când ne dăm seama că asta nu ne va face cu adevărat fericiţi? Când soarele ne creează adevărata plăcere gândilindu’ne corpul şi luminându’ne minţile. Când cerul ne duce spre o gândirea abstractă ,provocându’ne la un joc de asociaţii. Când păsările ne încântă cu glasurile lor dulci şi pure.

Când pur şi simplu putem să admirăm frumuseţea din jurul nostru,fie toamnă,iarnă,vară sau primăvară. De ce să nu primim plăcere de la ceva simplu şi în acelaşi timp perfect?

 

Şi aici vreau să închei monologul meu plin de cuvinte şi de gânduri banale şi să vă spun răspunsul: 

Trebuie să TRĂIM ci să nu dormim !

heh.

Hmm, o ţigară,o cafea cu frişcă şi muzică bună şi timpul de parcă ar fi notele muzicale a unei melodii geniale,să nu concretizez pentru că sunt o mulţime,trece fără să’ţi dai seama că trece…sună straniu dar e plăcut. Soarele îmi provoacă lenea de’a face o oarecare temă pentru acasă…ca de obicei.Vreau să scriu dar e greu…Vreau să scriu.

Citind rândurile unui scriitor ,să zicem anonim,chiar dacă toţi îl ştiţi…îmi dau seama câte poţi să faci prin cuvinte şi ce poate face dragostea din om. Vreau să iubesc şi să…mmmm,să iubesc,să mă trezesc de dimineaţă cu gândul la ea,la ochii ei şi la timiditatea infinită care o posedă,bunătetea continuă care mă cucereşte şi mă calmează.

 

Uitându’mă în pod îmi vin aceleaşi gânduri în continuu : Ce fac,ce sunt,ce o să fac şi ce o să fiu…şi dintr’o dată ca un fulger,ca un ţipăt, îmi dizbate gândurile care’mi umple mintea în zadar şi apare o dorinţă… Vreau să fiu prezent.

Prezent..să’mi trăiesc clipa indiferent de consecinţe. Uuuuu din nou încerc să prind sunetul frunzelor,cântecele păsărilor care nicidecum nu se satură să se laude cu glasurile lor inocente.

 

Şi din nou se aprinde ţigara…muzica cântă,şi buzele’mi ating cafeaua cu frişcă,din nou încerc să aflu cine sunt,ce fac,ce o să fac şi cine o să fiu…

Hello world!

Welcome to WordPress.com! This is your very first post. Click the Edit link to modify or delete it, or start a new post. If you like, use this post to tell readers why you started this blog and what you plan to do with it.

Happy blogging!